Profesori

hila Alina Gabriela

Bună!
Sunt Alina Gabriela Hila, un profesor pasionat de muzică, cu experiență în predare. De-a lungul carierei mele am avut plăcerea de a lucra cu elevi de toate vârstele, ajutându-i să își atingă potențialul și să își dezvolte cunoștințele într-un mod interactiv și personalizat.
Am absolvit Facultatea de Arte, specializarea Muzică (pedagogie muzicală), dețin numeroase ore în studiul instrumentelor (chitară și pian) și în prezent studiez Arta Spectacolului Liric (Canto) ca și Master. De asemenea sunt și absolventă a clasei de Canto muzică ușoară din cadrul Centrului Cultural Județean Teodor T. Burada.
Cred cu tărie ca învățarea nu ar trebui să fie doar despre acumularea de cunoștințe, ci și despre dezvoltarea gândirii critice, a creativității și a încrederii în sine.
Consider că învățarea este un proces continuu, iar rolul meu este să ofer resursele și sprijinul necesar pentru a ghida elevii către succes.
Dacă ești în căutarea unui profesor care îmbină profesionalismul cu o abordare creativă și prietenoasă, sunt aici să te ajut să îți atingi obiectivele educaționale!

vlad spataru

Profesor de Chitara in comuna Cumpana.

Andrei Costas

Profesor de chitara in Constanta.

Denisa Bordea

Profesor de Canto si Pian in comuna Cumpana.